Cum au fost construite piramidele egiptene. Ipoteze controversate

Observate şi cercetate de mii de ani, mai ales în ultima perioadă, secretele piramidelor ar fi trebuit poate descifrate de mult timp.
Totuşi, nici acum specialiştii nu s-au pus de comun acord asupra unor detalii esenţiale privind aceste monumente. Există diferite ipoteze, toate argumentate ştiinţific, privind modul în care au fost construite.

Competiţie între „beţivii lui Menkaure” şi „prietenii bandei lui Khufu”

• Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu…
• Monica Vitti, regina filmului italian

Nici măcar la întrebarea CINE le-a construit istoricii nu au un răspuns foarte clar. Desigur, acum ştim că vechea teorie conform căreia sclavii au lucrat la piramide nu este una corectă.

Teoria acceptată aproape în unanimitate spune că piramidele au fost ridicate de muncitori liberi, care au locuit într-un sat special construit pentru ei lângă piramide.

Egiptologii Mark Lehner şi Zahi Hawass cred că între 20.000 şi 30.000 de muncitori au lucrat pe platoul Giza, unde se află cele mai cunoscute piramide din Egipt.

Complexul funerar de pe platoul Giza    

Ei cred că aici trăia permanent un anumit număr de muncitori, dar vara şi toamna lor li se alăturau şi alţi oameni, probabil ţărani, care îşi făceau astfel datoria faţă de faraonul pe care îl considerau zeu.

Lucrând la construirea mormântului faraonului, fermierii credeau că îşi asigură viaţa veşnică după moarte. În timpul lucrului, ei primeau raţii generoase şi erau bine trataţi.

Este posibil însă ca fiecare egiptean să fi datorat o taxă de muncă faraonului şi atunci această contribuţie, chiar dacă nu era vorba de scalvie, să nu fi fost în totalitate benevolă.

Egiptologii au descoperit la Giza şi inscripţii lăsate de muncitori, care arată cine a lucrat aici când au fost ridicate piramidele. Aceste graffitti-uri antice, găsite în zone ascunse ale monumentului, sugerează că muncitorii erau organizaţi în două grupuri şi fiecare grup în cinci „triburi”.

Un graffitti antic arată ce grup de muncitori a lucrat la construirea unei anumite părţi din piramidă    

La rândul lor, triburile erau formate din divizii, fiecare având un anumit nume care arăta calităţile muncitorilor: rezistenţă, forţă etc.
Grupurile aveau însă denumiri amuzante. Iată câteva exemple: „beţivii lui Menkaure”, „prietenii bandei lui Khufu”.

Egiptologii cred că aceste grupuri erau rivale şi concurau între ele. Pe o parte a unui monument a fost găsit numele unui grup şi pe cealaltă parte a construcţiei era numele grupării rivale.

Pe lângă muncitorii ocazionali, veniţi din întreaga ţară să ajute la construirea piramidelor, pe şantier existau muncitori calificaţi foarte buni, care ştiau să taie piatra atât de bine încât cu greu poţi strecura o lamă de cuţit între două blocuri de piatră.

Iar deasupra lor erau supraveghetorii. Zahi Hawass spune că a găsit alături de Mark Lehner inscripţii despre cei care erau responsabili cu uriaşul şantier al faraonului.

Este vorba de 25 de titulaturi oficiale descoperite aici, printre care menţiuni despre „Supervizorul Şantierului Piramidei”, „Supervizorul Părţii de Vest a Piramidei”, „Supervizorul Meşteşugarilor”, „Inspectorul Mormintelor”.

Toţi muncitorii erau egipteni, precizează Hawass, care spune că scheletele găsite aici au foat analizate şi s-a demonstrat clar că nu erau sclavi evrei şi nici nu proveneau dintr-o altă civilizaţie dispărută, cum sugerează unele teorii. Marea Piramidă a fost datată cu exactitate: a fost construită în timpul domniei faraonului Khufu, în urmă cu 4.600 de ani.

Săpând în vechiul şantier de lângă piramide, egiptologii au găsit în total 600 de schelete. Multe din ele arată că muncitorii primeau îngrijiri medicale dacă se accidentau, oasele prezentând urme ale unor fracturi tratate şi vindecate.

Hawass precizează că toate pietrele folosite la construcţia piramidelor au fost luate de pe platoul Giza. Singurele care au fost aduse de la distanţă sunt cele care au fost folosite pentru placarea exterioară a munumentului.

Exteriorul piramidelor era acoperit cu pietre şlefuite strălucitoare    

La finalul construcţiei, piramida era acoperită în totalitate cu un calcar alb, foarte bine şlefuit. Aceste bucăţi de calcar erau aduse din Tura, zonă aflată la aproximativ 8 km est de platou. O altă excepţie o reprezintă granitul folosit la camera funerară, care a fost adus dintr-o carieră de la Aswan.

Platoul Giza, aflat la doar 25 de km de oraşul Cairo, capitala actuală a Egiptului, este o uriaşă necropolă antică şi unul din cele mai mari situri arheologice din această ţară.

Complexul funerar cuprinde trei mari piramide – piramida lui Khufu (sau Kefren – numită şi Marea Piramidă), piramida lui Khafre (sau Kefren) şi piramida lui Menkaure (sau Mikerinos), cu templele funerare aferente.

De asemenea, aici se află Sfinxul, uriaşa statuie construită de faraonul Kefren şi câteva mici piramide numite si „piramidele reginelor”.
Tot aici se află şi multe morminte ale membrilor familiei regale (regine, prinţi şi prinţese), dar şi cimitirul muncitorilor care au lucrat la piramide, necropolă descoperită în anul 1990.

Un detaliu foarte interesant şi care a dat naştere la multe speculaţii este faptul că laturile celor trei mari piramide sunt orientate aproape perfect pe direcţiile nord-sud şi est-vest, ca şi când constructorii ar fi vrut să reproducă dispunerea stelelor din constelaţia Orion.
Cea mai interesantă piramidă este considerată cea a faraonului Keops (numit Khufu în vechea egipteană), una din „Cele Şapte Minuni ale Lumii Antice”.

Intrarea în Marea Piramidă    

Timp de peste 3.800 de ani, a fost cea mai înaltă construcţie făcută de oameni, având iniţial 146,5 metri. Din păcate, pietrele şlefuite care o acopereau, oferind un aspect deosebit, au fost distruse în timp, în prezent fiind vizibilă structura ei interioară, iar înălţimea reducându-se astfel la doar 138.8 metri.

Egiptologii spun că monumentul a fost construit în jurul anului 2.560 î.e.n şi realizarea lui a durat între 10 şi 20 de ani. Baza piramidei este imensă, 230,4 metri lungime pe fiecare latură.

O estimare a masei piramidei ne duce la ameţitoarea cifră de aproape 6 milioane de tone, adică 2,3 milioane de blocuri de calcar, unele din acestea cântărind chiar şi 70 de tone, în timp ce greutatea medie a unui bloc de piatră era de 2,5 tone.

Descoperirea care sugerează existenţa unei rampe în interiorul piramidei

Ei bine, cum au reuşit vechii egipteni să construiască un asemenea monument? Într-adevăr, dacă ţinem cont de cifrele menţionate anterior, de uneltele pe care le aveau atunci muncitorii şi de dimensiunea copleşitoare a piramidelor, pare să fie un proiect imposibil de realizat.

Şi totuşi, nu doar că a fost posibil, dar aceste monumente au rezistat mii de ani, în timp ce altele au fost distruse de timp şi de intemperii. Nu degebea arabii au un proverb care spune că „oamenii de tem de timp, dar timpul de teme de piramide”.

Prin urmare, ştim că faraonul Khufu este cel care a cerut construirea Marii Piramide, care a fost realizată între anii 2547-2524 î.e.n. De asemenea, egiptologii au aflat că fratele faraonului, Hemienu, a fost însarcinat să supravegheze acest ambiţios proiect, el fiind responsabil cu toate proiectele cerute de faraon. Mormântul lui Hemienu se află în cimitirul de la Giza.

Coridor în interiorul piramidei lui Keops    

Ce nu ştiu istoricii cu certitudine este modul în care a fost realizat acest monument. Timp de milenii, oamenii au încercat să rezolve misterul şi încă nu au reuşit.

Herodot a fost primul istoric care s-a interesat de modul în care au fost înălţate piramidele, care aveau atunci când le-a vizitat el, o vechime de 2.000 de ani. Istoricul grec a vorbit de macarale care ridicau uriaşele blocuri de piatră.

La rândul său, 300 de ani mai târziu, Diodor din Sicilia a făcut referire la rampe pe care erau transportate pietrele.
Sărind  peste teoriile care vorbesc de implicarea extratereştrilor în magalomanicul proiect funerar al faraonului Khufu, în prezent vorbim de două ipoteze privind modul de construcţie.

Prima variantă susţine că muncitorii au folosit macarale şi rampe exterioare pentru a deplasa uriaşele blocuri de piatră.
Potrivit unei teorii, o rampă exterioară dreaptă a fost ridicată pe o latură a piramidei şi s-a înălţat o dată cu monumentul, astfel încât blocurile de calcar au putut fi urcat până în vârf.

Teoria care explică înălţarea piramidei prin folosirea unei rampe exterioare    

Există însă un dezavantaj al acestei metode: rampa ar fi fost foarte lungă, iar construirea ei ar fi necesitat un efort la fel de mare ca ridicarea piramidei în sine. În plus, arheologii nu au găsit vreo dovadă a existenţei pe platoul Ghiza a unei asemenea construcţii.

Astfel, specialiştii au propus o altă variantă, care modifică varianta rampei unice, drepte. Ei cred că egiptenii aveau o rampă în formă de spirală, care înconjura exteriorul piramidei. Ideea pare bună la prima vedere, dar, dacă muncitorii ar fi procedat astfel, colţurile piramidei nu ar fi putut fi terminate decât la final, din cauza existenţei rampei, deşi ele ar fi trebuit realizate din timp, pentru ca laturile construcţiei să se îmbine perfect în vârf.

O altă ipoteză, bazată de relatarea lui Herodot despre macaralele folosite, susţine că egiptenii au folosit foarte multe macarale pentru a ridica tonele de calcar. Însă, aceste macarale erau construite din lemn, iar Egiptul nu avea destui copaci pentru a asigura cantitatea uriaşă de lemn necesară unui număr mare de macarale. Importul lemnului, pe de altă parte, ar fi fost o cheltuială foarte mare.

A doua varinată este o teorie nouă, controversată, care sugerează folosirea unei rampe interioare, care ar exista şi acum, în pereţii piramidei.

Arhitectul francez Jean-Pierre Houdin crede că piramidele au fost construite cu ajutorul unei rampe interioare    

Ideea îi aparţine arhitectului francez Jean-Pierre Houdin, care a realizat un model tridimensional al Marii Piramide, cu ajutorul companiei de software Dassault Systemes.

Houdin crede că baza piramidei a fost construită cu ajutorul unei rampe exterioare, drepte, iar partea de sus cu ajutorul unei rampe secundare, interioare, în formă de spirală.

Conform arhitectului francez, rampa interioară are o înclinaţie de 7% şi o lăţime de 1,8 metri. Ea a fost construită după terminarea primei treimi a monumentului (partea de jos).

Ca să evite riscul de prăbuşire a monumentului, Hemienu a cerut realizarea a trei camere funerare în piramidă, pentru a fi sigur că, dacă fratele lui va muri, va avea unde să fie înmormântat. Una din aceste camere a fost construită de la bun început, chiar sub piramidă.

După 5 ani, cum faraonul era încă sănătos, arhitectul a cerut realizarea celei de-a doua camere funerare, care este numită acum Camera Reginei. Şi aceasta a fost însă abandonată pentru a treia cameră funerară, care a fost realizată chiar în centrul piramidei şi unde a fost găsit şi sarcofagul faraonului.

Structura piramidei lui Keops, cu cele trei camere funerare    

În ultimele două camere funerare, pentru tavan au fost folosite blocuri uriaşe de granit, de peste 60 de tone, care nu ar fi putut fi trasportate decât cu ajutorul unei rampe exterioare. După ce această rampă exterioară nu a mai fost folosită, ea a fost demontată şi piatra refolosită pentru piramidă, de aceea blocurile din partea de sus a monumentului sunt mai mici decât cele de jos, crede Houdin.

Pentru că pietrele nu puteau fi cotite uşor pe rampa interioară, la colţuri existau macarale, care preluau, întorceau şi mutau blocurile de calcar.

Houdin spune că exista o dovadă clară privind existenţa acestei rampe interioare în piramidă. O echipă de experţi francezi a folosit în anul 1986 o tehnică numită micro-gravimetrie, pentru a măsura densitatea diferitelor secţiuni ale piramidei şi a afla astfel dacă există camere secrete. Cercetătorii au detectat o anomalie care sugerează existenţa unei rampe în formă de spirală. Descoperire lor a fost prezentată public abia în anul 2000, la o conferinţă de specialitate, când experţii şi-au dat seama ce ar putea însemna anomalia identificată de aparate.

Rezultatul testului de micro-gravimetrie, care arată diferenţe în densitatea unor secţiuni ale piramidei lui Keops    

Piramidele, construite din blocuri de ciment fabricate de muncitori?

O altă teorie interesantă şi controversată se referă nu la tehnica de construcţie a piramidelor, ci la materialele folosite. Oficial, egiptologii ştiu că piramidele au fost realizate din blocuri mari de calcar, tăiate şi transportate din diferite locuri.

Joseph Davidovits, director la Institutul Geopolymer din St. Quentin, Franţa, susţine că blocurile de piatră sunt de fapt un fel de „cărămizi”, realizate de muncitori, dintr-un material asemănător cimentului, obţinut din amestecul de calcar cu lut, apă şi var. Prin urmare, nu au fost tăiate sau cioplite, ci fabricate chiar de muncitori, spune el.

Michel Barsoum, cercetător la National Science Foundation şi expert în ceramică, a fost rugat de un coleg să verifice această ipoteză. La început sceptic, el a ajuns să cerceteze timp de 5 ani blocurile de piatră cu care au fost construite piramidele.

Folosind diferite metode de cercetare, printre care şi scanarea cu un microscop electronic, Barsoum şi echipa lui au găsit dovezi care sugerează că acele bucăţi de calcar au fost fabricate. Alături de calcar, ei au detectat urme de dioxid de siliciu sau de silicat.

De asemenea, pietrele aveau un conţinut bogat în apă, care nu este specific zonei uscate, secetoase, de la Giza. În plus, pietrele au o structură amorfă, adică atomii lor nu sunt aranjaţi după un tipar regulat. Rocile sedimentare, cum este calcarul, nu au o structură amorfă. Concluzia cercetătorilor: mostrele de piatră analizate nu există nicăieri în natură, fiind prin urmare fabricate de oameni.

Barsoum a publicat această descoperire într-o revistă de specialitate, precizând că este ciudat cum aceste pietre seamănă aşa de bine cu calcarul natural încât au indus în eroare generaţii întregi de egiptologi.

El crede că aceste pietre au fost folosite mai ales în partea de sus a piramidei, metoda fiind mai simplă decât ridicarea unor uriaşe blocuri de piatră. Tot prin această metodă se explică de ce unele blocuri se îmbină perfect.

Barsoum crede că acest tip de ciment ar putea fi folosit şi acum, fiind uşor de realizat, din materiale care se găsesc oriunde în lume, iar rezistenţa acestor pietre a fost demonstrată deja de durabilitatea piramidelor.

În mod ironic, spune el, oamenii ar putea reinventa şi folosi din nou un material utilizat cu mii de ani în urmă, de vechii egipteni.

Surse: National Science Foundation, PBS.org, The Engineer, BBC News, Archeology